7 noiembrie 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

Anunț pentru cetățenii români, privind intrarea/tranzitul pe teritoriul Republicii Bugaria

Conform Ordinului ministrului bulgar al sănătății nr. RD-01-50, adoptat în seara zilei de 26 ianuarie 2021, în vigoare din 29 ianuarie 2021 şi care prevede măsuri aplicabile până la 30 aprilie 2021:

Începând cu data de 29 ianuarie 2021, cetățenii români care călătoresc în Republica Bulgaria TREBUIE SĂ PREZINTE UN TEST PCR NEGATIV, efectuat cu maximum 72 de ore anterior intrării pe teritoriul Republicii Bulgaria.

Documentul care atestă rezultatul negativ al testului molecular tip PCR trebuie să conțină: numele și prenumele persoanei (conform documentului de identitate cu care călătorește), datele laboratorului care a efectuat testarea (denumirea, adresa sau alte date de contact), data efectuării testării, metoda testării, scrisă cu caractere latine (PCR) și rezultatul negativ (negative).

NU TREBUIE SĂ PREZINTE UN TEST PCR NEGATIV următoarele categorii de persoane: șoferii de autobuz, angajați în transportul internațional de pasageri; șoferii autocamioanelor care efectuează transport internațional de mărfuri; membrii echipajelor navale; membrii echipajelor aeriene, care efectuează zboruri de la și către aeroporturi publice pe teritoriul Republicii Bulgaria și personalul tehnic asimilat; lucrătorii transfrontalieri; persoanele care tranzitează teritoriul Republicii Bulgaria, când poate fi garantată părăsirea imediată a teritoriului Republicii Bulgaria.