În martie 2021 deputatul Dumitru Coarnă declara într-o conferință de presă, că se va implica in rezolvarea problemelor apărute pe drumul județean 411 Radovanu-Crivăț.
Pe 8 martie 2021 prezent într-o conferință de presă, deputatul PSD Dumitru Coarnă, spune ca drumul va fi reabilitat din nou, după ce sa constatat că lucrările de reparații nu au fost executate corect.
Sesizările au venit din partea oamenilor din zonă, care au venit în audientă la cabinetul parlamentar din Oltenița, nemulțumiți de calitatea lucrărilor executate de constructor.
Contractul de finanțare a lucrărilor pentru DJ 411 a fost semnat în februarie 2019, durata de execuție fiind de 24 de luni, cu o valoare de 24,19 milioane de lei. Obiectiv finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, cofinanțat din bugetul propriu al Județului Călărași, cu suma de 623 mii lei.
“Am avut problema de la Radovanu cu DJ 411 am intervenit, iar echipa Consiliului Județean Călărași împreună cu mine, am mers la fața locului și am clarificat acea problemă. Se lucrează conform contractului, lucrurile sunt așezate în logica firească a contractului, practic în noiembrie acel drum va fi în tot pus în folosință cu toate elementele contractuale, am fost contactați și de patronul societății care clar a spus că nu vor fi probleme în ceea ce privește calitatea lucrării, a avut niște reclamații la adresa Primarului din Radovanu domnul Mihăilă, deși nu are nicio calitate în acel contractat, a tot intervenit pe lângă dumnealui să primească primească diferite bunuri, nu înțeleg dece”
DUMITRU COARNĂ – DEPUTAT PSD CĂLĂRAȘI
More Stories
S-AU STABILIT CANDIDAȚII PSD LA ALEGERILE PARLAMENTARE DIN 1 DECEMBRIE 2024
VASILE ILIUȚĂ ȘI-A DEPUS CANDIDATURA PENTRU UN NOU MANDAT LA CONDUCEREA CONSILIULUI JUDEȚEAN CĂLĂRAȘI
PARTENERIAT POLITIC SEMNAT ÎNTRE P.S.D CĂLĂRAȘI ȘI ASOCIAȚIA PARTIDA ROMILOR PRO-EUROPA