Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au depistat doi bărbați în vârstă de 20 și 53 de ani, în timp ce conduceau autovehicule, deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest aceștia prezentau o concentrație alcoolică de 0,48 mg/l și 1,38 mg/l alcool în aerul expirat.
Aceștia, au fost conduși la spital, unde le-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele celor în cauză, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
More Stories
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă
Noua atracție din Portul Turistic Călărași. Fotografia cu „Dunărea Călărășeană”
Actiune BLITZ: țigarete în valoare de peste 720.000 lei, ascunse într-un autocamion, descoperite de polițiștii de frontieră la Calafat. Șoferul a fost arestat preventiv