Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au reținut doi tineri bănuiți de comiterea infracțiunii de distrugere.
La data de 7 iulie a.c., polițiștii au fost sesizați prin SNUAU 112 de către o femeie în vârstă de 24 ani, din comuna Ileana, județul Călărași, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au vandalizat autoturismul.
În fapt, în jurul orei 01:30, persoane necunoscute ar fi distrus prin înțepare două anvelope și ar fi vopsit cu un spray autoturismul de culoare gri.
Cercetările desfășurate cu operativitate de polițiști au condus la identificarea autorilor, aceștia fiind doi tineri în vârstă de 16 și 20 de ani.
Față de aceștia a fost dispusă măsura reținerii pe o perioada de 24 de ore, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară în vederea luării unei măsuri preventive.
More Stories
RECOMANDĂRI PRIVIND ÎNCHEIEREA CAMPANIEI ELECTORALE
MII DE PARFUMURI SUSCEPTIBILE A FI CONTRAFĂCUTE, ÎN VALOARE DE PESTE 1.000.000 LEI, DESCOPERITE LA PTF CALAFAT
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CĂLĂRAȘI ESTE PREGĂTITĂ PENTRU SEZONUL RECE