Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au fost sesizați prin SNUAU 112, de către un tânăr, de 22 de ani, din mun. Oltenița, județul Călărași, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au vandalizat autoturismul.
În fapt, în noaptea de 14/15 iulie a.c., persoane necunoscute, prin spargerea geamului de la portiera din partea spate, partea stângă a autoturismului, ce se afla parcat în municipiul Oltenița, au intrat în interior, unde au răvășit bunurile aflate în torpedo și în cotieră, fără a sustrage ceva.
Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, a fost ridicat un fragment de urma papilară de pe portiera din partea stângă spate.
Ulterior, ca urmare a introducerii urmei papilare ridicate cu ocazia cercetării la fața locului de către polițiștii criminaliști, a fost identificat autorul, acesta fiind un bărbat în vârstă de 26 de ani, din municipiul Oltenița.
Cel în cauză este cercetat de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat.
More Stories
605 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 224.000 de lei aplicate de polițiștii călărășeni
72 de situații de urgenţă pentru pompierii călărășeni
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă