12 octombrie 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

itm

130 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 95000 lei aplicate de ITM Călărași, în primul semestru al anului 2021

În primul semestru al anului 2021, ITM Călăraşi a controlat modul în care sunt respectate prevederile legale cu privire la activităţile cu produse de protecţie a plantelor. Au fost controlate un număr de 59 societăţi comerciale, fiind constatate 130 de neconformităţi:
-în atelierul de confecţii metalice au fost depistaţi lucrători cu echipamentul individual de protecţie uzat;

  • echipamentul de muncă (polizor) din atelierul mecanic nu avea ecran de protecţie montat;
  • unitatea nu a luat măsuri pentru asigurarea şi afişarea la intrarea în sediul social şi în cele mai vizibile locuri din incintă a regulile de conduită obligatorie pentru angajaţi şi pentru toate persoanele care intră în spaţiul organizat de angajator, cu privire la prevenirea îmbolnăvirilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, necesare informarii si instruirii lucratorilor (afişe, pliante, etc.);
  • unitatea avea în dotare un echipament pentru efectuarea de lucrări cu substanţe pentru protecţia plantelor, dar nu avea autorizaţie pentru utilizarea substanţelor chimice pentru protecţia plantelor eliberată de Direcţia Fitosanitară Călăraşi;
  • nu a întocmit evaluarea riscurilor specifice condiţiilor de contaminare epidemiologică cu SARS- CoV- 2;
  • în magazia de produse fitosanitare există materiale care nu au nicio legătură cu produsele de uz fitosanitar;
  • nu a fost prelucrat lucrătorilor manualul de exploatare pentru utilajele agricole din import;
  • filtrele de la măştile de protecţie utilizate pentru activităţi fitosanitare au termenul de valabilitate expirat;
  • lipsă încălţăminte de protecţie antichimică;
  • instrucţiunile proprii de SSM nu acoperă activităţile desfăşurate în cadrul societăţii;
  • în atelierul mecanic au fost găsite subansamble, piese şi scule, depozitate, care blocau căile de acces;
  • unitatea nu a asigurat exploatarea fără pericole a instalaţiilor mecanice sub presiune şi a celor de ridicat, supuse verificărilor periodice ISCIR (ifron dotat cu gheare, manitou și compresor);
  • nu există covor electroizolant la tablourile electrice din atelierul mecanic;
  • materialele igienico- sanitare din trusa de prim ajutor, din atelierul mecanic, au termenul de valabilitate expirat;
  • spaţiul pentru depozitarea ambalajelor produselor de protecţia plantelor nu este asigurat;
    În urma acestor deficienţe au fost aplicate un număr de 130 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 95000 lei.