Polițiștii rutieri din Călărași au desfășurat în data 21 august a.c, o activitate de informare a copiilor, dar și a adulților, cu privire la regulile elementare de circulație ce trebuie respectate, în calitate de participanți la trafic.
În dimineața zilei de 21 august a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au desfășurat în parcul Dumbrava din Călărași, activități educativ-preventive, destinate copiilor, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Copiii au făcut cunoștință cu polițiștii rutieri, au avut ocazia să învețe sau să își reamintească principalele regului de circulație, cum să identifice riscurile din vecinătatea traficului și semnificația indicatoarelor rutiere.
Activitatea s-a desfășurat sub forma unor jocuri, aceștia având parte și de un concurs de jaloane, unde toți au terminat învingători.
Cu ocazia cursului interactiv, polițiștii le-au explicat celor mici cât de importante sunt câteva reguli simple care le pot păstra vacanța în siguranță, iar la final, aceștia au primit pliante și diplome de participare.



More Stories
605 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 224.000 de lei aplicate de polițiștii călărășeni
72 de situații de urgenţă pentru pompierii călărășeni
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă