Activităţile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat și au vizat, în special, zonele aglomerate, agenții economici, mijloacele de transport în comun, verificarea persoanelor aflate în izolare/carantină la domiciliu, dar și portul măștii de protecție, acolo unde se prevede această obligativitate, scopul fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19.
În urma activităţilor desfăşurate pe raza întregului județ, au fost verificate 79 de societăți comerciale, peste 760 de locații de interes, 326 mijloace de transport persoane, fiind totodată legitimate 3.210 persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 55/2020.
Poliţiştii vor continua acţiunile pentru informarea cetățenilor și operatorilor economici și în perioada următoare, precum și pentru prevenirea nerespectării legislației în domeniu.
Totodată, activitățile vor fi intensificate în localitățile unde rata de incidență a depășit 6 la 1.000 de locuitori, scopul vizat fiind limitarea și prevenirea răspândirii virusului Sars-CoV 2, dar și conștientizarea cetățenilor cu privire la riscurile la care sunt expuși, dacă nu respectă măsurile de protecție sanitară.
More Stories
STADIUL CAMPANIEI DE PLĂȚI ÎN AVANS AFERENTĂ ANULUI 2024
A FOST IMPLEMENTAT SISTEMULUI INFORMATIC INTEGRAT PENTRU EMITEREA ACTELOR DE STARE CIVILĂ
DOUĂ PERSOANE CERCETATE PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC ȘI MARE RISC