2 mai 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

PESTE 11 TONE DE DEŞEURI DIN PLASTIC, OPRITE LA GIURGIU  

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Giurgiu, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu rutier, nereguli privind transferul a peste 11 tone de deşeuri din plastic, care erau destinate unei societăţi de pe teritoriul Ungariei.

La data de 11.05.2022, în jurul orei 16.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Giurgiu au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu rutier, condus de un cetăţean bulgar, în vârstă de 47 de ani.

Întrucât au existat suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, colegii noștri au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii de Mediu Giurgiu.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că în mijlocul de transport se aflau 11,4 tone de deşeuri din plastic, încărcate din Bulgaria şi aveau ca destinaţie o societate comercială din Ungaria.

Procedând la verificarea documentelor de transfer, autoritățile au constatat faptul că acestea sunt incomplete, nefiind astfel respectate prevederile legale în vigoare.

În consecință, autorităţile competente nu au permis accesul pe teritoriul României pentru mijlocul de transport în cauză, deșeurile fiind returnate societății expeditoare.