10 mai 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

PESTE 24 TONE DEŞEURI DE PILITURĂ DE OȚEL, OPRITE LA P.T.F. GIURGIU

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu Rutier, alături de comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Giurgiu, nu au permis intrarea pe teritoriul României a unui ansamblu rutier care transporta cantitatea de 24 tone deșeuri de pilitură de oțel.

În ziua de 05.07.2022, în jurul orei 01.15, polițiștii de frontieră giurgiuveni au efectuat pe sensul de intrare în țară controlul specific asupra unui ansamblu rutier, condus de un cetățean bulgar, în vârstă de 44 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri de pilitură de oțel.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului respectiv, polițiștii de frontieră giurgiuveni au solicitat sprijin autorizat Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Giurgiu.

În urma verificărilor, s-a constatat că în mijlocul de transport se aflau 24.060 kilograme deșeuri de pilitură de oțel, încărcate din Bulgaria care erau destinate unei societăţi de pe teritoriul României.

Procedând la verificarea documentelor de transfer, s-a constatat faptul că acestea sunt incomplete, nefiind astfel respectate prevederile legale în vigoare.

În consecință, autorităţile competente nu au permis accesul pe teritoriul României ansamblului rutier, deșeurile fiind returnate societății expeditoare.