3 mai 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

EDUCAȚIA RUTIERĂ, O PRIORITATE A POLIȚIȘTILOR

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Serviciului Rutier și Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au susținut o lecție interactivă de educație rutieră la Grădinița Aricel din municipiul Călărași.

Cu această ocazie, copiii au aflat de la polițiști ce reguli de circulație trebuie să respecte pe drumul către grădiniță, locul de joacă sau către casă. Celor mici le-au fost prezentate semnele de circulație și au fost invitați într-un orășel miniatural, în care au aplicat cele învățate pentru a demonstra că vor deveni pietoni responsabili.

Conștientizarea de către preșcolari a importanței cunoașterii și respectării regulilor de circulație rutieră este un factor important, care contribuie, pe termen lung, la scăderea numărului de accidente rutiere