12 mai 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

EDUCAȚIA RUTIERĂ, O PRIORITATE A POLIȚIȘTILOR

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară și cei din cadrul Serviciului Rutier au susținut o lecție interactivă de educație rutieră la Școala Helikon din municipiul Călărași.
Cu această ocazie, copiii au aflat de la polițiști ce reguli de circulație trebuie să respecte pe drumul către școală, locul de joacă sau către casă. Celor mici le-au fost prezentate semnele de circulație și au fost invitați într-un orășel miniatural, în care au aplicat cele învățate pentru a demonstra că vor deveni pietoni responsabili.
Conștientizarea de către elevi a importanței cunoașterii și respectării regulilor de circulație rutieră este un factor important, care contribuie, pe termen lung, la scăderea numărului de accidente rutiere.