14 mai 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

CERCETAT DE POLIȚIȘTI PENTRU FURT, CONDUCERE FĂRĂ PERMIS ȘI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI  

La data de 12 octombrie a.c., în jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Dragalina au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către un bărbat, de 62 de ani, din comuna Ștefan Vodă, județul Călărași, cu privire la faptul că i-a fost sustras autoturismul.

Cercetările desfășurate cu operativitate de polițiști au condus la identificarea autorului, acesta fiind un bărbat, de 48 de ani, din comuna Ștefan Vodă.

Acesta s-a urcat la volanul autoturismului și l-a condus aproximativ 500-600 de metri pe străzile Zambilei și Salcâmului din localitate, după care a abandonat vehiculul.

  Au fost desfășurate activități de căutare, bărbatul fiind depistat în comuna Ștefan Vodă, iar cu ocazia testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 1,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.

  A fost condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemnea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

  În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt, conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și conducerea unui autoturism sub influența alcoolului.