Zilnic, polițiștii rutieri desfășoară acțiuni menite să contribuie la consolidarea gradului de siguranță a participanților la trafic.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Călărași au depistat pe strada Parcului, din municipiul Călărași, un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din comuna Grădiștea, testat pozitiv la OPI și THC.
Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge și urină.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive”.
More Stories
O singură inimă sub același tricolor – ediția a II-a
Fundația Pădurea de Mâine a împădurit 1,4 hectare de teren degradat la Vasilați, județul Călărași