12 mai 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

2 AGENȚI DE POLIȚIE LOVIȚI DE O FEMEIE ÎN STARE DE EBRIETATE

La data de 14 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Lehliu Gara în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în satul Răzvani, județul Călărași, au întâlnit un grup de persoane care se aflau pe mijlocul părții carosabile, în momentul în care autospeciala s-a apropiat, din grup a iesit o femeie care a lovit cu palma geamul portierei din stânga al autospecialei.

În momentul în care agentul de poliție a deschis portiera autospecialei, femeia aflată într-o stare vădită de ebrietate, l-a lovit cu pumnul în zona feței.

Imediat la fața locului s-au adunat mai multe persoane, rude ale femeii, polițiștii solicitând sprijinul altor echipaje aflate în serviciu.

Femeia a fost imobilizată, iar în timpul introducerii în autospecială un alt agent de poliție a fost lovit de aceasta cu piciorul în zona umărului.

De menționat, în timpul intervenției a fost folosit spray-ul irirant lacrimogen.

Femeia în cauză și un bărbat au fost conduși la sediul Poliției Orașului Lehliu Gară, a fost sesizat Parchetul de pe langă Judecătoria Lehliu Gară, procurorul dispunând efectuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, ulterior fiind arestați preventiv pentru 30 de zile.