13 mai 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

PRIORITĂȚILE PRIMARULUI MARIUS DULCE PENTRU ANUL 2023

Anul 2023 este decisiv pentru implementarea cu succes a proiectelor europene finanţate, cu precădere, prin POR 2014 – 2021.

La începutul acestui an, primarul Marius Dulce a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanții constructorilor ce-și desfășoara activitatea pe șantierele din municipiul Călărași. Promenada, Pietonalul, strada Bucureşti, reabilitările termice ale unor unităţi şcolare, Regenerarea spaţiului urban în zona vest a oraşului sunt doar câteva obiective majore pe care trebuie să le finalizăm în acest an.

„În acest sens, din dorinţa de a urgenta lucrările, am avut astăzi o primă rundă de discuții cu reprezentanţii constructorilor care-şi desfăşoară activitatea pe „șantierele” municipiul Călărași.

Le-am solicitat să-mi prezinte fiecare, cu regularitate, câte un grafic de execuţie actualizat astfel încât să identificăm împreună soluţiile pentru finalizarea acestora în termenii contractuali. Uşa biroului meu le va fi permanent deschisă.

În ceea ce ne priveşte, avem la dispoziţie fondurile necesare continuării acestor lucrări pe care le voi monitoriza săptămânal, la faţa locului.

Le-am solicitat să-mi prezinte fiecare, cu regularitate, câte un grafic de execuţie actualizat astfel încât să identificăm împreună soluţiile pentru finalizarea acestora în termenii contractuali. Uşa biroului meu le va fi permanent deschisă.

În ceea ce ne priveşte, avem la dispoziţie fondurile necesare continuării acestor lucrări pe care le voi monitoriza săptămânal, la faţa locului”

a declarat primarul Marius Dulce

Promenada, Pietonalul, strada Bucureşti, reabilitările termice ale unor unităţi şcolare, Regenerarea spaţiului urban în zona vest a oraşului sunt doar câteva obiective majore pe care trebuie să le finalizăm în acest an.

„Dacă vorbim despre proiectele pe care le avem în implementare, proiectele europene pe care trebuie să le finalizăm până la sfârșitul anului 2023. Suntem în lucru deoarece țelul nostru este de a absorbi cât mai mulți bani europeni.

Avem și proiectele pe PNRR, unul dintre proiecte valorează peste 55 de milioane de euro, nu ne vom opri aici, urmează să semnăm proiectele câștigate pe AFM, extindere canalizare, extindere iluminat public, panouri foto-voltaice, ne dorim din ce în ce mai multe proiecte prin care să modernizăm și să dezvoltăm Călărașiul.

Avem și proiectele pe PNI unde vom demara lucrări în cartierele Măgureni, Mircea Vodă, strada Independenței și 1 Mai.

Nu în ultimă instanță ajungem și la bugetul primăriei cu care ne dorim să realizăm mai multe parcări și să amenajăm zonele dintre blocuri”

a declarat primarul Marius Dulce