Un pas important în proiectul demarat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară, o inițiativă care reunește consiliile județene din Călărași, Galați, Brăila și Ialomița cu scopul de a dezvolta infrastructura de transport din această zonă a ţării.
Președintele Consiliului Județean Călărași Vasile Iliuță împreună cu președinții consiliilor județene din județelor Galați, Brăila și Ialomița, au semnat semnat ordinul de începere al studiului de fezabilitate pentru drumul de mare viteză TransRegio Galați – Brăila – Slobozia – Drajna – Autostrada A2 – Chiciu.
Viitorul drum TransRegio cu o lungime estimată de 150 de kilometri și va fi construit în parteneriat cu Ministerul Transporturilor, urmând să străbată Bărăganul începând de la Galaţi – Brăila – Slobozia – Drajna – Autostrada A2 și terminându-se la Chiciu.
În proiect vor fi luate analizate și variantele unor centuri ocolitoare, astfel încât traficul să fie scos din localități, astfel încât conducătorii auto să ajungă mult mai repede la Autostrada Soarelui și mai departe la Chiciu – Călărași.
Finanțarea pentru drumul Trans Regio este depusăe POIM pentru partea de proiectare și urmează ca după realizarea documentației tehnice, proiectul să fie depus pentru execuție pe Programul Operațional Transport (POT).
Valoarea estimată a contractului este de 20 milioane de lei.
Termenul de execuție al SF-ului este de 7 luni.
Investiția totală se ridică la suma de 500 milioane de euro.
More Stories
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă
Noua atracție din Portul Turistic Călărași. Fotografia cu „Dunărea Călărășeană”
Actiune BLITZ: țigarete în valoare de peste 720.000 lei, ascunse într-un autocamion, descoperite de polițiștii de frontieră la Calafat. Șoferul a fost arestat preventiv