Sâmbătă, 25 martie 2023, Primăria Municipiului Călăraşi va marca a 17-a ediție a Earth Hour (Ora Pământului), cea mai mare acţiune voluntară de mediu din istorie.
Oameni, instituţii și companii de pe tot globul se vor uni pentru a stinge lumina și vor oferi o oră din timpul lor pentru planetă, în peste 8.000 de oraşe, din 195 de țări.
De OraPământului2023, pe lângă gestul simbolic de a stinge lumina în intervalul 20:30 – 21:30, invităm călărăşenii să trecem, împreună, la o schimbare pozitivă şi profundă a modului nostru de a relaţiona cu mediul. Sunt invitaţi să participe în cadrul acestei campanii şi operatorii economici de pe raza municipiului nostru care se pot alătura acţiunii prin stingerea luminilor, la sedii şi la punctele de lucru.
Earth Hour a fost organizat prima oară pe 31 martie 2007 în Sydney, când 2 milioane de oameni ṣi peste 2.100 companii din Sydney au stins lumina timp de o oră, demonstrând astfel preocuparea faṭă de una dintre cele mai mari probleme actuale: schimbarea accelerată a climei. Din 2008, Earth Hour a devenit o miṣcare globală, incluzând 100 milioane de oameni din mai mult de 30 de state ale lumii.
More Stories
605 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 224.000 de lei aplicate de polițiștii călărășeni
72 de situații de urgenţă pentru pompierii călărășeni
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă