Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, până la această dată, a autorizat la plată suma totală de 105,016 milioane euro pentru beneficiarii Măsurii 14 – Plăți privind bunăstarea animalelor – pachet a) porcine și pachet b) păsări din Campania 2022.
Suma totală autorizată în valoare de 105,016 milioane euro este aferentă unui număr de 436 beneficiari, din care 33,706 milioane euro pentru bunăstare porcine şi 71,310 milioane euro pentru bunăstare păsări.
Plățile se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4.9490 lei pentru un euro stabilit de Banca Centrală Europeană pentru data de 31.12.2021 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria C nr. 2022/C1/02.
Sprijinul financiar are forma unei plăţi anuale fixe pe unitate vită mare (UVM) şi reprezintă o plată compensatorie pentru pierderile de venit şi costurile suplimentare suportate de fermieri care își asuma voluntar angajamente în favoarea bunăstării animalelor.
More Stories
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă
Noua atracție din Portul Turistic Călărași. Fotografia cu „Dunărea Călărășeană”
Actiune BLITZ: țigarete în valoare de peste 720.000 lei, ascunse într-un autocamion, descoperite de polițiștii de frontieră la Calafat. Șoferul a fost arestat preventiv