29 aprilie 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

PESTE 24 TONE DEŞEURI DIN ALUMINIU OPRITE ÎN P.T.F. GIURGIU

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni alături de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu – Comisariatul Judeţean Giurgiu au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu rutier, nereguli privind transferul a peste 24 de tone de deşeuri metalice de aluminiu.

În data de 19.04.2023, în jurul orei 22:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat un ansamblu rutier, format din cap tractor și semiremorcă, condus de un cetățean polonez, în vârstă de 32 de ani.

Şoferul transporta deşeuri metalice de aluminiu, încărcate din Bulgaria, care erau destinate unei societăţi din Germania. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, colegii noştri au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Giurgiu.

Astfel, în cadrul verificărilor, s-a stabilit că în mijlocul de transport se afla cantitatea totală de 24.080 kilograme deșeuri metalice de aluminiu.

Procedând la verificarea documentelor de transfer s-a constatat faptul că transporturile nu îndeplinesc condițiile de intrare în țară, motiv pentru care autorităţile competente nu au permis accesul acestora pe teritoriul României.