26 aprilie 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

ȚIGARETE DESCOPERITE ÎN DOUĂ AUTOTURISME, ASCUNSE PRINTRE BAGAJE, ÎN P.T.F. GIURGIU

Poliţiştii de frontieră din cadrul  Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit în urma unui control efectuat asupra a două autoturisme conduse de un cetățean român și un bulgar, cantitatea de 24.200 de țigarete, diferite mărci, de proveniență intracomunitară.  

În perioada 29.04-01.05.2023, cu ocazia controalelor specifice pe sensul de intrare, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au oprit mai multe mijloace de transport.

În urma controlului de frontieră efectuat asupra mijloacelor de transport, poliţiştii au descoperit, în două autoturisme, în diferite genți de voiaj, printre bagaje, 24.200 de țigarete (1.210 pachete de țigări), de proveniență intracomunitară. Șoferii în vârstă de 34 respectiv 43 ani nu au putut prezenta documente justificative.

Întreaga cantitate de ţigarete, estimată la o valoare de 30.250 lei, a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor, iar față de unul din șoferi a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, conform art. 452 din  Legea 227/2015, cel de al doilea fiind sancționat contravențional conform art. 449 din Legea 227/2015.