29 martie 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

23 DE PERSOANE SI-AU GĂSIT UN LOC DE MUNCĂ, LA „BURSA GENERALĂ A LOCURILOR DE MUNCĂ”

Consiliul Județean Călărași a găzduit în foaierul Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași – ,,Bursa generală a locurilor de muncă”, eveniment organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă din Călărași, în vederea facilitării interacțiunii persoanelor interesate de locurile de muncă disponibile cu agenții economici.

Bursa locurilor de muncă reprezintă o oportunitate de a cunoaşte mai bine piaţa muncii, ofertele de locuri de muncă, pentru ca cei interesați să poată alege un loc de muncă conform pregãtirii lor profesionale sau să se informeze despre ocupaţiile cu posibilități mai mari de angajare pe termen mediu şi lung.

La această Bursă a locurilor de muncă, au fost contactați să participe 440 de agenți economici care au oferit 358 de locuri de muncă, dar și persoane înregistrate în evidența Ajofm Călărași care sunt în căutarea unui loc de munca, dar și persoane care lucrează, toți fiind doritori să participe la eveniment pentru a se informa și pentru a identifica locuri de muncă mai atractive, și nu în ultimul rând, pentru a se putea înscrie la cursuri de formare profesionala.

Alături de societăți comerciale pe acțiuni și societăți cu răspundere limitata, au mai participat la acest eveniment și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, cum ar fi: SC. ECOAQUA SA și SC.DRUMURI ȘI PODURI SA. CĂLĂRAȘI.

Din 440 de agenți invitați să participe la acest eveniment, doar 24 de agenți economici au fost interesați să participe, 20 la Călărași si 4 la Oltenița. Numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă prezente la acțiune s-a ridicat la 124 de participanți, din care 84 la Călărași și 40 la Oltenița.

În urma interviurilor cu angajatorii, 23 de persoane au fost selectate pentru a ocupa un loc de muncă.

„Este un eveniment important pentru că aduce laolaltă resursa umană, angajatori și reprezentanți ai instituțiilor locale. Ceea ce ne dorim este să venim în ajutorul călărășenilor și să creăm oportunități pentru a-i ajuta să-și poată alege un loc de muncă conform pregătirii lor profesionale. Mulțumesc firmelor care sunt astăzi aici, doamnei director Doinița Nicolae și tuturor celor care s-au implicat pentru succesul acestei acțiuni”

Vasile ILIUȚĂ – Președinte Consilul Județean Călărași