26 aprilie 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

REȚINUȚI PENTRU AMENINȚARE, LIPSIRE DE LIBERTATE ȘI LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE

La data de 19 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, au efectuat 3 percheziții domiciliare, în municipiul Călărași, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de amenințare, lipsire de libertate și lovire sau alte violențe.

În fapt, două persoane, în vârstă de 38 și 54 de ani, ar fi adresat amenițări unui bărbat într-un local public, ulterior l-ar fi privat de libertate și l-ar fi agresat fizic.

Cu ocazia perchezițiilor domiciliare, polițiștii au ridicat mai multe bunuri ce fac obiectul cauzei.

De asemenea, au fost puse în executare 2 mandate de aducere, persoanele fiind conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, pentru audieri.

Ulterior, în urma probatoriului administrat, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, cei în cauză fiind depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași, iar dosarul urmează a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași.

La activități au participat și polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași.