12 mai 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

59 DE SANCȚIUNI CONTRAVENȚIONALE, ÎN VALOARE DE 18.165 DE LEI APLICATE DE POLIȚIA LOCALĂ CĂLĂRAȘI

Polițiștii locali din cadrul Direcției Ordine Publică și Circulație pe Drumurile Publice şi-au desfăşurat activitatea, conform planificării lunare, având la bază atribuţiile prevăzute în Legea nr. 155/2010, H.G. nr. 1332/2010, Planul de Ordine şi Siguranţă Publică al municipiului pe anul 2022, respectiv Regulamentul de Organizare şi Funcţionare, Regulamentul de Ordine Interioară, precum şi în concordanţă cu evoluţia situaţiei operative din zonele şi locurile date în responsabilitate.

În perioada 12-18 iunie 2023, s-a avut în vedere, în principal, acoperirea cu elemente de dispozitiv, a tuturor zonelor şi itinerariilor de patrulare unde, conform statisticilor şi a informaţiilor primite de la celelalte structuri de ordine publică sau de la cetăţenii municipiului, frecvent se tulbură ordinea şi liniştea publică și se săvârşesc acte sau fapte antisociale.

Polițiștii locali au continuat desfășurarea de acțiuni în sistem integrat, în colaborare cu reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, pentru asigurarea climatului de ordine și liniște publică, pe raza municipiului.

Aceștia au acționat, permanent, cu o patrulă mobilă, pentru menținerea curățeniei, mai ales în zona platformelor de gunoi, depistarea persoanelor care aruncă gunoi în alte locuri și a celor care caută prin deșeurile menajere din aceste locații, colaborând cu angajații REBU, în vederea ridicării deșeurilor reciclabile.

Au fost desfășurate acțiuni pe linia siguranței rutiere, precum și acțiuni pentru sancționarea celor care încalcă regulile privind oprirea, staționarea și parcările neregulamentare, dar au fost efectuate și controale, în trafic, pe linia respectării reglementărilor legale privind circulația autovehiculelor de tonaj mare, pe raza municipiului.

De asemenea, echipajele Poliției Locale Călărași au patrulat pedestru, în zona parcurilor din municipiu, au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea cerșetoriei, au verificat respectarea prevederilor Regulamentului Parcărilor de Domiciliu, au procedat la verificarea sesizărilor primite de la cetățeni, cu privire la tulburarea ordinii și liniștii publice sau nerespectarea normelor de conviețuire, aplicând măsurile coercitive, în funcție de fiecare caz în parte, au asigurat fluidizarea traficului rutier și pietonal și au identificat proprietarii autovehiculelor aflate în zonele unde Primăria Municipiului Călărași desfășoară activități de modernizare a carosabilului, respectiv a trotuarelor sau a parcărilor de domiciliu, precum și activități de toaletare a arborilor, au desfășurat procedurile specifice pentru depistarea, identificarea și ridicarea autovehiculelor abandonate sau fără stăpân, conform Legii 421/2002.

Poliția Locală Călărași a legitimat 148 de persoane, a intervenit la 41 de sesizări primite prin dispeceratul instituției și 8 sesizări primite prin dispeceratul IPJ Călărași, a aplanat 5 stări conflictuale, a depistat 3 autovehicule abandonate sau fără stăpân, pentru care s-au demarat procedurile legale de somare și ridicare, a constatat 102 fapte antisociale și a aplicat 59 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 18.165 de lei, dar și 43 de avertismente verbale (la OUG 195/2002, Legea 61/1991, HCL 41/2022 și HCL 125/2022).

Polițiștii locali vor continua aceste acțiuni, dar vor informa și cetățenii despre prevederile legislative care reglementează conduita socială în comunitatea călărășeană.