Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță împreună cu administratorul public al județului, Bogdan Mihai au organizat la Călărași cel mai mare eveniment de comunicare medicală.
Peste 500 de cadre medicale și angajați din sistemul medical s-au reunit la simpozionul „MedFest”.
Prezen’i la acest simpozion au fost: ministrului sănătății, ALEXANDRU RAFILA, rectorul Universității “Carol Davila”, profesor doctor Viorel Jinga, Dr. Florin Zamfir, profesor universitar doctor Cătălina Poiana, managerul Institutului de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” și alte personalități din lumea medicală.
Președintele CJ, Vasile Iliuță a purtat discuții cu ministrul Alexandru Rafila, privind o extensie a Facultății de Asistență Medicală, la Călărași, o propunere ce va fi realizabilă în viitorul apropiat.
În cadrul simpozionului au fost acordate premii cadrelor medicale și personalului auxiliar din spitalele județului nostru.
Vor urma mai multe sesiuni de training la care vor participa angajații din cele trei spitale coordonate de Consiliul Județean Călărași.
„Evenimentul MedFest a fost dedicat profesioniștilor din sănătate și m-am bucurat să-i văd că sunt deschiși la astfel de evenimente. Avem multe de făcut pe mai departe iar entuziasmul și energia pe care am primit-o în această zi este fix ceea ce aveam nevoie ca noi să continuăm! Mulțumim tuturor, colaboratori, parteneri care sunteți parte din povestea noastră”
Președinte Consiliului Județean Călărași -Vasile Iliuță.








More Stories
Activități preventive și de control în mai multe unități de învățământ din județul Călărași desfășurate de polițiștii călărășeni
C.S SEIJITSU Călărași locul III în clasamentul național la Concursul Național Școlar Karate Do
Școala Gimnazială nr.1 din Fundeni a primit finanțare nerambursabilă prin programul PRIMII