La data de 25 iunie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au efectuat 5 percheziții domiciliare, în județul Călărași, la locuințele unor persoane bănuite că ar fi importat și comercializat, în mod ilegal, tutun.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că, în localitatea Fundeni, județul Călărași, ar acționa o grupare infracțională, specializată în achiziția de importante cantități de tutun, vrac, neprelucrat, introduse pe teritoriul național din Bulgaria, care ar fi apoi mărunțite cu dispozitive speciale și valorificate către diverși beneficiari din România.
La data de 25 iunie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Călărași au pus în aplicare 5 percheziții domiciliare, în comuna Fundeni, județul Călărași, fiind descoperite: 627 de kg tutun frunză, 670 de kg tutun mărunțit, în valoare totală de 405.189 de lei, o instalație artizanală neautorizată de prelucrare a tutunului, un laptop, 6 telefoane mobile și 13 caiete A5, folosite de persoanele bănuite la consemnarea datelor privind comenzile de tutun.
Activitățile se desfășoară în continuare pentru probarea întregii activități infracționale și tragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate.
Activitatea a beneficiat de suportul de specialitate al Inspectoratului General al Poliției Române-Direcția Operațiuni Speciale.
La acțiune au participat și polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Gălbinași, Biroului Investigații Criminale Oltenița, Biroul Criminalistic Oltenița și Serviciul pentru Acțiuni Speciale.

More Stories
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă
Noua atracție din Portul Turistic Călărași. Fotografia cu „Dunărea Călărășeană”
Actiune BLITZ: țigarete în valoare de peste 720.000 lei, ascunse într-un autocamion, descoperite de polițiștii de frontieră la Calafat. Șoferul a fost arestat preventiv