28 aprilie 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

240 DE SANCȚIUNI ÎN VALOARE DE 70 322 DE LEI APLICATE DE POLIȚIȘTI

 La data de 30 iunie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, alături de jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, au desfășurat o acțiune cu efective mărite, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, atât în mediul urban, cât și în cel rural.

Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea faptelor antisociale de orice natură, dar și a accidentelor rutiere, prin depistarea, sancționarea sau luarea măsurilor legale față de persoanele care tulbură ordinea și liniștea publică sau manifestă un comportament agresiv, dar și față de conducătorii auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice.

Astfel, în cadrul acțiunii, au fost constituite 32 de filtre rutiere pe principalele artere de circulație, au fost legitimate 325 de persoane și au fost verificate 416 vehicule.

În urma activităților desfășurate au fost aplicate 240 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 70.322 de lei.

Au fost reținute în vederea suspendării 24 permise de conducere și retrase 16 certificate de înmatriculare.

La activități au participat și polițiști locali.

Astfel de acțiuni, care au ca scop menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, vor continua și în perioada următoare.