28 aprilie 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

DEȘEURI RECICLABILE ABANDONATE PE DOMENIUL PUBLIC DE AGENȚII ECONOMICI CĂLĂRĂȘENI

Polițiștii locali ai Direcției Control Comercial și Protecția Mediului au depistat, în data de 30 iunie 2023, în timp ce patrulau pe Bulevardul Republicii, o cantitate foarte mare de deșeuri reciclabile, respectiv cutii și ambalaje din carton abandonate lângă pubelele de colectare a gunoiului menajer (platforma de la intersecția cu strada Doina și platforma de lângă fostul Ostrovit S.A.).

În urma verificărilor efectuate la fața locului, au fost identificați trei agenți economici din municipiul Călărași, din care doi retaileri economici și o farmacie, de la care proveneau cutiile și ambalajele din carton. Fiecare dintre aceștia a fost sancționat de către polițiștii locali, în baza O.U.G. 92/2021, pentru abandonarea deșeurilor pe domeniul public, cu amendă de 50.000 de lei.

Cu această ocazie, Direcția Poliția Locală Călărași transmite tuturor cetățenilor și agenților economici de pe raza municipiului să respecte normele de gospodărire comunală, să arunce deșeurile menajere în locurile special amenajate, să predea către REBU, în zilele de ridicare a gunoiului, ambalajele din carton și plastic și să respecte curățenia în zona platformelor de gunoi (aruncarea gunoiului să se efectueze în pubelă și nu lângă aceasta).

Direcția Control Comercial și Protecția Mediului va continua să efectueze ample acțiuni de verificare în zonele predispuse aruncării gunoaielor din municipiul Călărași, inclusiv la ieșirile din oraș și pe terenurile virane, în baza O.U.G. 92/2021 și Hotărârii de Consiliu Local 125/2022.