12 mai 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

CONSILIUL JUDEȚEAN CĂLĂRAȘI PREMIAZĂ PERFORMANȚA ELEVILOR CĂLĂRĂȘENI

Consiliul Județean Călărași prin Ecoaqua Călărași a oferit burse de merit pentru 38 de liceenii din municipiul Călărași.

Prin această primă acțiune se vor pune bazele unei inițiative menite să sprijine activitatea celor mai buni elevi cu rezultate deosebite.

 Liceenii din municipiul Călărași cu rezultate de excepție la școală, vor beneficia începând din acest an de BURSE DE MERIT oferite de Operatorul regional de apă și de canalizare, Ecoaqua S.A.

Inițial, proiectul Ecoaqua susținut de Consiliul Județean a vizat acordarea a 10 burse de merit dar rezultatele excelente ale elevilor care au obținut medii de 10 a determinat inițiatorul să suplimenteze bugetul și s-a ajuns la 38 de burse. Fiecare elev va primi o bursă în valoare de 1.000 de lei, lunar timp de un an de zile.

„Implicarea noastră în educație este o investiție pe termen lung în viitorul întregii comunități. Misiunea noastră, a administrației publice, este aceea de a susține procesul educațional și de a sprijini copiii dornici de performanță în parcursul lor. Ţin să-i felicit public atât pe aceşti elevi minunaţi, cât şi pe profesorii care i-au pregătit, pe părinţi şi pe toţi cei care îi susţin”

Vasile Iliuță – președinte Consiliului Județean Călărași