10 mai 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

IDENTIFICAT RAPID DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE A ALERTAT FALS AUTORITĂȚILE

La data de 24 iulie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către o persoană anonimă, care a amenințat cu plasarea unei bombe în sediul unei unități bancare și a unei instituții publice, din municipiul Călărași.

Imediat, a fost direcționat în zonă tot dispozitivul de ordine și siguranță publică, precum și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

De asemenea, s-a solicitat sprijin din partea jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași și a pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Călărași și s-a procedat la verificarea sediilor celor două instituții, nefiind identificate obiecte suspecte de natură a pune în pericol siguranță cetățenilor.

Ulterior, în urma cercetărilor desfășurate cu operativitate de polițiști a fost identificat apelantul, acesta fiind un tânăr, de 26 de ani, din comuna Unirea, județul Călărași.

De menționat este faptul că, la data de 15 iunie a.c., tânărul a efectuat un apel similar, fiind luate măsuri de sancționare contravențională la acel moment.

Cu ocazia audierii acesta a precizat că motivul efectuării apelului a fost de a-l împiedica pe tatăl său să constate lipsa sumei de 18.000 de euro, dintr-un cont al familiei, sumă ce a cheltuit-o fără să-și informeze părinții.

Cel în cauză a fost sancționat contravențional conform O.U.G. 34/2008, cu amendă în valoare de 8.000 lei.