14 mai 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

83 DE MISIUNI PENTRU POMPIERII MILITARI CĂLĂRĂȘENI

Echipajele profesioniste de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor şi / sau animalelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea prim ajutorului calificat la 83 de misiuni.

Din numărul total de intervenții, 67 au fost ale paramedicilor SMURD, pentru acordarea prim ajutorului și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, misiuni de asigurare a măsurilor de prevenire şi stingerea incendiilor și pentru intervenţia la două accidente rutiere produse în localităţile Gostilele şi Călăraşi.

În urma producerii celor două accidente rutiere, pompierii militari din cadrul subunităţilor ISU “Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi au intervenit cu autospecialele de descarcerare şi cu echipajele de prim ajutor SMURD pentru salvarea a 6 persoane.

Trei dintre persoanele implicate în evenimentele rutiere au avut nevoie de îngrijiri medicale, ulterior acestea au fost transportate la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti.

Echipajele profesioniste din cadrul subunităţilor ISU Călăraşi au fost solicitate să intervină cu autospeciale de stingere cu apă şi spumă pentru lichidarea a trei incendii: un incendiu produs la un autosturism pe A2, la km 99, la o locuinţă din localitatea Tămădău Mare, precum şi la un autocamion în zona Drajna.

În această perioadă, pompierii militari profesionişti din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au acționat, cu autospecialele de stingere, pentru lichidarea a 11 incendii de vegetaţie uscată şi resturi menajere în mai multe localităţi ale judeţului: Fundeni, Dragalina, Chiselet, Olteniţa, Fundulea, Curcani, Mitreni, Radovanu, Negoieşti, Luica şi Belciugatele. În urma acestor incendii de vegetaţie uscată şi resturi menajere nu au fost înregistrate pagube materiale.