4 mai 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

DOSARE PENALE ÎNTOCMITE DE POLIȚIȘTI RUTIERI PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI

La data de 9 octombrie a.c., în jurul orei 10:10, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Ulmeni au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către un bărbat, cu privire la producerea unui eveniment rutier.

Polițiștii au identificat faptul că, în jurul orei 10:00, un bărbat, de 56 de ani, în timp ce conducea un autoturism, în comuna Chirnogi, județul Călărași, nu ar fi respectat semnificația indicatorului Cedează trecerea și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, care se deplasa regulamentar, condus de un bărbat, de 69 de ani.

Conducătorii autoturismelor implicate în eveniment au fost testați cu aparatul alcoltest, rezultatul fiind negativ pentru bărbatul de 69 de ani, iar pentru cel de 56 de ani, rezultatul a indicat o alcoolemie de 1,11 mg/l, acesta din urmă fiind condus la spital, în vederea recoltării unor mostre biologice.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului sau altor substanțe.

La data de 10 octombrie a.c., în jurul orei 01:10, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Oltenița, alături de un polițist local din cadrul Direcției de Poliție Locală Oltenița, au oprit pentru control un autoturism, condus de un bărbat, de 46 de ani, din municipiu.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus la spital, în vederea recoltării unor mostre biologice.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.