4 mai 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

CONSILIUL JUDEȚEAN CĂLĂRAȘI PREZENT LA FESTIVALUL FOLCLORIC SI GASTRONOMIC DIN NOVA CERNA BULGARIA EDITIA A XI-A

Vicepreședintele CJ, Mihăiță Beștea, alături de 60 de seniori din municipiul Oltenița, au participat în Bulgaria, în localitatea Nova Cerna, la Festivalul „Mămăliga”.

Festivalul „Mămăliga” aflat la cea de-a XI-a ediție, are ca scop promovarea și păstrarea bogăței noastre moșteniri culturale, precum și consolidarea legăturilor frumoase dintre românii și bulgarii de pe ambele maluri ale Dunării.

Ansamblul folcloric „Bărăganul” al Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași a fost prezent la Festival cu un program de dans și voie bună, alături de alte douăzeci de ansambluri din Bulgaria.

Festivalul a fost o celebrare a mămăligii și a preparatelor delicioase asociate cu aceasta, precum și a tradițiilor culinare autentice. Muzeul de etnografie și istorie locală din Chirnogi, sub coordonarea lui Relu Cotoban, a impresionat pe toți cei prezenți, oferind mâncare gătită pe loc în trei ceaune cu ciorbă de pește și trei ceaune cu mămăligă.

„Am fost bucuros să pot avea alături de mine oameni de-ai casei, din Oltenița, seniori care sunt purtătorii autentici ai tradițiilor românești și care, în același timp, au o apreciere pentru cultura și obiceiurile vecinilor noștri bulgari. Această zi specială a fost marcată de muzică, mâncare tradițională și dansuri pline de viață oferite de ansamblul „Bărăganul” și ansamblurile Bulgariei” – a declarat vicepreședintele

Mihăiță Beștea – vicepreședinte Consiliul Județean Călărași