Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului Poliției de Frontieră Aeroport Henri Coandă, împreună cu lucrători vamali, au descoperit în bagajul de cală al unui bărbat, suma de 205.000 euro pe care persoana a încercat să o introducă ilegal în țară.
În data de 01.03.2024, în jurul orei 14.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroportul Internațional Henri Coandă, s-a prezentat pentru a intra în ţară, din direcţia Castellon – Spania, un bărbat, cetăţean român, în vârstă de 42 de ani.
Poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra bagajelor bărbatului. Astfel, în interiorul bagajului de cală au fost descoperite trei pungi ce conțineau bancnote de 500, 200 și 100 de euro, totalizând suma totală de 205.000 euro.
Deoarece nu a putut justifica suma de bani și existând suspiciuni că ar putea fi produsul unor activități infracționale, valuta a fost reținută în vederea continuării cercetărilor și luării măsurilor legale.
More Stories
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă
Noua atracție din Portul Turistic Călărași. Fotografia cu „Dunărea Călărășeană”
Actiune BLITZ: țigarete în valoare de peste 720.000 lei, ascunse într-un autocamion, descoperite de polițiștii de frontieră la Calafat. Șoferul a fost arestat preventiv