27 aprilie 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

APIA PLĂTEȘTE 119,899 MILIOANE LEI PENTRU MOTORINA AFERENTĂ TRIMESTRULUI IV AL ANULUI 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor
Județene, efectuează plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură
pentru perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2023 (trimestrul IV/2023), în conformitate
cu prevederile HG nr. 1174/2014 și OMADR nr.1727/2015, cu modificările şi completările
ulterioare.
Valoarea ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare este de 119.899.657,00
lei și se acordă unui număr de 17.794 beneficiari, pentru cantitatea de 78.416.997,403
litri de motorină determinată.
Cantitățile de motorină pentru trimestrul IV/2023 care beneficiază de ajutor de stat
sunt aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 89/01.03.2024
și se regăsesc prezentate în tabelul de mai jos:
Specificare Cantități de motorină (litri)
Valoarea ajutorului de stat (lei)
Sectorul vegetal 68.350.633,825 104.508.181,00
Sectorul zootehnic 10.066.363,578 15.391.476,00
Sector îmbunătățiri funciare – –
Total 78.416.997,403 119.899.657,00
Cantitatea maximă de motorină anuală ce poate fi decontată este de 410.000.000
litri/an, prevăzută în anexa la HG nr. 1174/2014 cu modificările și completările
ulterioare.