La data de 10 martie a.c., ora 21:33, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au
fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că o persoană a fost înjunghiată.
În fapt, un tânăr, de 14 ani, pe fondul unor discuții în contradictoriu, ar fi fost agresat fizic
și lovit cu un obiect tăietor înțepător.
Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cercetările desfășurate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea
Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, au condus la identificarea autorilor, doi tineri,
de 16 ani, din municipiul Călărași.
În baza delegării procurorului, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului
Călărași, cei doi tineri au fost prezentați procurorului criminalist din cadrul Parchetului de
pe lângă Tribunalul Călărași, care a dispus reținerea acestora pentru 24 de ore, sub aspectul
săvârșirii infracțiunilor de tentativă de omor și lovire sau alte violențe.
Cei în cauză urmează a fi prezentați Tribunalului Călărași, cu propunere de arestare
preventivă.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în baza
delegării procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii infracțiunii.
More Stories
605 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 224.000 de lei aplicate de polițiștii călărășeni
72 de situații de urgenţă pentru pompierii călărășeni
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă