29 aprilie 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

UN BĂRBAT DE 44 DE ANI SALVAT DE POLIȚIȘTI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către un bărbat, de 44, din municipiul Călărași, cu privire la faptul că vrea să se sinucidă.

Imediat, la fața locului s-a deplasat echipajul mixt format din polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași și un jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, aceștia identificându-l pe apelant pe scara blocului, în fața apartamentului său, având un ștreang improvizat în jurul gâtului, fiind semiconștient și emanând halenă alcoolică.

Forțele de ordine s-au unit și l-au susținut pe bărbat, iar un agent de poliție a tăiat cu un cuțit funia din jurul gâtului acestuia, solicitând sprijin medical.

Ulterior, bărbatul a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.