3 mai 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

APELAREA PRIN SISTEMUL NAŢIONAL UNIC PENTRU APELURI DE URGENŢĂ 112

Apelarea prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 trebuie efectuată numai în cazuri de urgenţă, care necesită intervenţia promptă a structurilor specializate pentru soluţionarea acelui eveniment.

Nu abuzaţi de acest număr de telefon fără a avea într-adevăr un motiv real sau o urgenţă.

Conform prevederilor O.U.G. 34/2008, apelarea abuzivă reprezintă apelarea repetată, cu rea intenție, a numărului 112, fără ca apelantul să justifice o stare care necesită acțiunea agențiilor specializate de intervenție, sau apelarea numărului 112 pentru a aduce injurii operatorilor.

Se sancționează cu amendă de la 1.000 de lei la 2.000 de lei sau cu prestarea de la 100 la 200 de ore de activități în folosul comunității.

Săvârșirea din nou a contravenției în interval de un an de la aplicarea sancțiunii se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 de lei.

De asemenea, apelarea falsă a Sistemului Național Unic pentru Apeluri De Urgență 112 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 la 4.000 de lei sau cu prestarea de la 200 la 400 de ore de activități în folosul comunității.

Săvârșirea din nou a contravenției în interval de un an de la aplicarea sancțiunii se sancționează cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 de lei.

În sensul legii, alertarea falsă este utilizarea intenționată a numărului 112 pentru determinarea alarmării sau intervenției agențiilor specializate de intervenție în mod nejustificat.

ATENȚIE! Un apel fals poate împiedica sau întârzia salvatorii să ajungă la tine sau la cineva drag ție!

Nu reprezintă o urgență: accidentele rutiere fără victime(tamponări), aflarea datei și a orei, aglomerarea traficului, încărcarea cartelelor de telefoane mobilă, inundație în apartament

sau subsolul blocului, pierderea sau găsirea de obiecte personale, solicitarea de informații despre numărul de telefon, emitere cărții de identitate, pașaportului, cazierului, despre trafic sau programul instituțiilor publice etc.