29 aprilie 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

81 DE MISIUNI PENTRU POMPIERII MILITARI CĂLĂRĂȘENI, ÎN ULTIMILE TREI ZILE

În ultimele trei zile, echipajele profesioniste de salvatori din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor şi animalelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea prim ajutorului calificat la 81 de misiuni.

Din numărul total de intervenții, 68 au fost ale paramedicilor SMURD, pentru acordarea prim ajutorului și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave şi misiuni de asigurare a măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor.

Totodată, pompierii militari au intervenit la opt accidente rutiere produse pe raza localităţilor: Fundulea (eveniment rutier soldat cu o singură persoană rănită uşor, după ce autoturismul în care se afla s-a răsturnat în afara părţii carosabile), Călăraşi (accident în care au fost implicate un autoturism şi o motocicletă, după care a fost acroşată şi o femeie cu un cărucior), Călăraşi (accident între două autovehicule, rezultând o singură victimă rănită uşor), Frumuşani (eveniment între două autovehicule, patru persoane implicate, o persoană a primit îngrijiri şi a fost transportată la spital), Vlad Ţepeş (un autoturism în care se aflau două persoane s-a răsturnat, rezultând două victime), Nucetu (eveniment rutier cu două vehicule care au intrat în coliziune, trei persoane implicate), Cuza Vodă (accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, respectiv trei persoane, dintre care una rănită uşor, prezentând traumatisme la membrele inferioare) şi Lehliu Gară (eveniment între două autovehicule, patru persoane implicate, o persoană a primit îngrijiri şi a fost transportată la spital). În urma acestor evenimente rutiere, opt persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost transportate la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti.

În ceea ce priveşte salvarea persoanelor aflate în medii ostile vieţii, pompierii militari oltenițeni au intervenit pentru salvarea unei persoane rămase în mijlocul unei bălți de lângă Oltenița. Un bărbat în vârstă de aproximativ 63 de ani, care pescuia în Balta Mare de la periferia Olteniței a avut nevoie de sprijinul pompierilor militari pentru a ajunge teafăr la mal. Bărbatul folosea o anvelopă auto pentru deplasarea pe lac, iar undeva, între pâlcurile de stuf, a rămas blocat iar ulterior a și căzut în apă de pe ambarcațiunea improvizată. A strigat după ajutor și a fost auzit de o persoană care a solicitat prin 112 intervenţia salvatorilor. S-au deplasat rapid la locul intervenţiei un echipaj de căutare salvare și un echipaj de prim ajutor, două autospeciale de intervenţie și un vehicul cu capacitate mărită de trecere SHEERP din cadrul Detaşamentului de pompieri Olteniţa.În aproximativ 35 de minute, persoana a fost scoasă la mal, fără să prezinte vătămări corporale.

În ceea ce priveşte intervenţia pentru stingerea incendiilor, echipajele profesioniste din cadrul inspectoratului au fost solicitate să intervină cu autospecialele de stingere cu apă şi spumă, pentru lichidarea unui incendiu de locuinţă produs pe raza localităţii Valea Stânii, comuna Luica.

De asemenea, echipajele profesioniste de salvatori din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină cu autospecialele din dotare pentru stingerea a trei incendii de vegetaţie uscată şi resturi menajere în localităţile: Dragalina, Chiselet şi Lehliu Gară (în apropiere de Autostrada Soarelui, în dreptul km 66), fară a fi înregistrate pagube materiale.

Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență www.fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.

Purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi – Plutonier adjutant şef TĂTĂRANU Ştefan-Ovidiu