4 mai 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

PMC: CĂLĂRAȘII ÎN DOCUMENTE ȘI IZVOARE ISTORICE

Sala de ședințe a Consiliului Local municipal a găzduit joi, 18 aprilie, lansarea volumului CĂLĂRAȘII în documente și izvoare istorice vol. II (1919-1947) – Ediție întocmită de Constantin Tudor (coordonator) și Nicolae Țiripan, eveniment editorial susținut de Primăria Municipiului Călărași și Muzeul Municipal.

Volumul conține nu mai puțin de 500 de documente din anii 1919 – 1947. În urmă cu un an, grație tot sprijinului asigurat de Primăria Călărași, a văzut lumina tiparului primul volum care conține în jur de 1500 de documente din perioada anilor 1541 – 1989.

„După ce anul trecut, grație sprijinului primit din partea Primăriei Călărași și implicării directe a Muzeului Municipal, am reușit să publicăm primul volum din proiectul ”CĂLĂRAȘII în documente și izvoare istorice”, conceput ca un corpus masiv de documente de arhivă și izvoare de presă care să aducă în atenția iubitorilor de istorie locală în jur de 1.500 de documente din perioada anilor 1541 – 1989, iată că oferim călărășenilor, și nu numai lor, cel de-al doilea volum care încorporează 500 de documente din anii 1919 – 1947”

𝐏𝐫𝐨𝐟. 𝐝𝐫. 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧 𝐓𝐮𝐝𝐨𝐫

𝐌𝐚𝐫𝐢𝐮𝐬 𝐃𝐮𝐥𝐜𝐞, 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚𝐫: Pe parcursul mandatului încredințat de cetățenii Călărașiului în urmă cu aproape 4 ani, am sprijinit și încurajat toate acțiunile întreprinse de Muzeul Municipal, instituție aflată în subordinea primarului și care în acest an împlinește 10 ani de la înființare.

Unul dintre proiectele de suflet pe care le-am îmbrățișat și susținut din start îl constituie elaborarea și publicarea unui corpus de documente istorice privind evoluția așezării de la cotul Borcei, începând cu prima atestare documentară și până în zilele noastre, proiect inițiat de Muzeul Municipal și istoricii Constantin Tudor și Nicolae Țiripan, cetățeni de onoare ai municipiului Călărași. Anul trecut a fost lansat primul volum care cuprinde 450 de documente deosebite din perioada 1541 – 1918. Cartea a stârnit un larg interes în rândul călărășenilor care au participat în număr mare la lansare iar astăzi se găsește în cele mai importante biblioteci din județ și din țară.

𝐌𝐚𝐫𝐢𝐮𝐬 𝐃𝐮𝐥𝐜𝐞 – primar Municipiul Călărași

La acest eveniment a fost prezent și președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță.

Toți cei prezenți au primit câte un exemplar gratuit cu autografele autorilor.