Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că ieri, 23 mai 2024, Centrele Județene au efectuat plata aferentă ajutorului de stat acordat pentru susținerea activitații crescătorilor din sectorul suin și avicol în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, iar în următoarele 2 zile beneficiarii vor avea banii în conturi.
Suma plătită este de 322.571.806,13 lei, fiind acordată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), astfel:
– 141.305.024,56 lei pentru sectorul suine unui număr de 234 beneficiari;
– 181.266.781,57 lei pentru sectorul avicol unui număr de 349 beneficiari.
Cuantumul ajutorului de stat este de:
a) 100 euro/UVM pentru capacitatea de producție suine la îngrășat și/sau animale de reproducție, respectiv scoafe și/sau scrofițe montate;
b) 100 euro/UVM pentru capacitatea de producție pui de carne, pui de curcă, găini reproducție rase grele și/sau tineret de reproducție, găini ouătoare și/sau tineret de înlocuire, precum și pui de găină eclozionați și/sau pui de curcă eclozionați.
Ajutorul de stat destinat crescătorilor de suine s-a calculat prin înmulțirea capacității de producție în condiții minime de bunăstare, echivalent UVM, în funcție de categoriile de suine, respectiv, suine la îngrășat și/sau animale de reproducție (scroafe și/sau scrofițe montate) cu cuantumul de 100 euro/UVM.
Ajutorul de stat destinat crescătorilor de păsări s-a calculat prin înmulțirea capacității de producție în condiții minime de bunăstare, echivalent UVM, în funcție de categoriile de păsări, respectiv, pui de carne, pui de curcă, găini reproducție rase grele și/sau tineret de reproducție, găini ouătoare și/sau tineret de înlocuire, precum și pui de găină eclozionați și/sau pui de curcă eclozionați, cu cuantumul de 100 euro/UVM.
Valoarea totală a ajutorului ce poate fi acordată pentru fiecare beneficiar nu depăşeşte echivalentul în lei a 280.000 euro, la cursul de schimb valutar de 4,9334 lei pentru 1 euro.
Legislație:
Ordonanţa Guvernului nr. 12/2024 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sustinerea activității crescătorilor din sectoarele suin și avicol, în perioada 1 august 2022-31 august 2023, în contextul crize provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
More Stories
605 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 224.000 de lei aplicate de polițiștii călărășeni
72 de situații de urgenţă pentru pompierii călărășeni
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă