27 iulie 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CĂLĂRAȘI: PROIECTE ÎN IMPLEMENTARE, ÎN VALOARE DE PESTE 23 DE MILIOANE DE LEI, FINANȚATE DE AFM

începând din cu octombrie 2020, Primăria Municipiului Călărași a accesat nu mai puțin de 5 proiecte cu finanțare asigurată de Administrația Fondului de Mediu (AFM), în valoare totală de 23.412.655,33 lei (4.682.531 de euro).

Patru dintre acestea vizează creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe sociale J22 și J27, a Liceului Pedagogic Ștefan Bănulescu și respectiv Școala primară nr. 7 care vor fi implementate prin Programul privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice. Finanțarea acestui program s-a realizat prin veniturile rezultate din vânzarea certificatelor de emisie de gaze cu efect de seră încasate la Fondul de Mediu.

Cel de-al 5-lea proiect care se referă la creșterea eficienței energetice a Infrastructurii de iluminat public a fost accesat în cadrul Programului privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public, finanţarea acestuia realizându-se tot din veniturile rezultate din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră încasate la Fondul pentru mediu.

Tot în această perioadă a fost implementat și proiectul “Curaţăm România- Ecologizarea zonei Plaja Tineretului din municipiul Călăraşi”, finanțat prin Programul privind ecologizarea zonelor afectate de deşeuri. Municipalitatea mai are în vedere și o investiție privind înființarea unui parc fotovoltaic, proiectul aflându-se deja în evaluare.

„Am reușit în ultima perioadă să obținem finanțare pentru creşterea eficienţei energetice a două blocuri de locuințe sociale precum și a două unități de învățământ. La finalul lucrărilor, vom culege cu adevărat și beneficiile care înseamnă inclusiv facturi mai mici la consumul de energie. Mulțumesc și pe această cale colegilor mei care s-au implicat efectiv în realizarea documentațiilor specifice accesării proiectelor. Tot în urma unui efort susținut am reușit să atragem fonduri și pentru modernizarea infrastructurii de iluminat public cu consecințe favorabile în ceea ce privește consumul de energie. Dar, cel mai mare obiectiv pe care-l avem în vedere este construirea unui parc fotovoltaic, investiție necesară pentru diminuarea evidentă a facturilor de energie în cadrul bugetului local. Se vor face economii evidente iar banii economisiți vor putea fi utilizați pentru finanțarea altor proiecte de care municipiul nostru are mare nevoie. Încet dar sigur câștigăm și această bătălie.”

Marius Dulce – Primarul Municipiului Călărași

Proiecte în implementare prin AFM: 5

Valoare totală proiecte: 23.412.655,33 lei | 4.682.531 euro

Valoare finanțări nerambursabile: 20.206.852,81 lei | 4.041.371 euro

AFM – Programul privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice

1. Creșterea eficienței energetice a blocului de locuinte sociale J22 din municipiul Călărași

– Valoare totală proiect: 5.501.862,62 lei (TVA inclus)

– Finanțare nerambursabilă: 4.914.069,81 lei (TVA inclus)

2. Creșterea eficienței energetice a blocul de locuinte sociale J27 din municipiul Călărași

– Valoare totală proiect: 5.501.862,62 lei (TVA inclus)

– Finanțare nerambursabilă: 4.914.069,81 lei (TVA inclus)

3. Modernizare clădire publică – Liceul Pedagogic Ştefan Bănulescu Călăraşi, Cantină

– Valoare totală proiect: 2.896.386,85 lei (TVA inclus)

– Finanțare nerambursabilă: 2.301.413,17 (TVA inclus)

4. Modernizare clădire publică – Şcoala primară nr.7 Călăraşi

– Valoare totală proiect: 3.911.906,50 lei (TVA inclus)

– Finanțare nerambursabilă: 3.108.982,42 lei (TVA inclus)

AFM – Programul privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public

5. Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public în Municipiul Călărași, județul Călărași

– Valoare totală proiect: 5.600.636,74 lei (TVA inclus)

– Finanțare nerambursabilă: 4.968.317,60 lei (TVA inclus)

Proiecte finalizate: 1 | 21.000 lei

AFM – Programul privind ecologizarea zonelor afectate de deşeuri

1. Curaţăm România- Ecologizarea zonei Plaja Tineretului din municipiul Călăraşi

– Valoare totală: 21.000 lei (finalizat în 2023)