O delegație a Raionului Hîncești (Republica Moldova) a fost primită de președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, pentru a semna un Acord de cooperare între județul Călărași și Raionul Hîncești (Republica Moldova).
În baza cooperării bilaterale, a încrederii, egalității și avantajului reciproc, prin acest acord se vor dezvolta relații de colaborare în diferite domenii precum: administrație publică locală, dezvoltarea legăturilor economice, învățământ și cercetare, cultură și arte, sport și tineret, sănătate, turism, apărare civilă, situații de urgență, mediu, agricultură și dezvoltare locală.
Programul delegaţiei a cuprins o serie de întâlniri cu manageri ai instituţiilor administrative, mese rotunde şi şedinţe de lucru cu reprezentanţi ai diferitelor instituţii publice de la nivel judeţean.
„M-am bucurat să fiu gazdă pentru delegația Consiliului Raionului Hâncești din Republica Moldova, condusă de președintele Iurie Levinschi. Se strânge astfel raportul oportun de colaborare administrativă început în luna februarie, prin semnarea unui Acord de Cooperare care să aducă un beneficiu bilateral în domenii de interes precum cel economic, al educației sau în turism. Repet ce am spus atunci și anume faptul că am convingerea că împreună vom crea un spațiu administrativ comun care va asigura confort și bunăstare cetățenilor din Călărași și Hâncești”
Vasile Iliuță – președintele Consiliul Județean Călărași



More Stories
605 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 224.000 de lei aplicate de polițiștii călărășeni
72 de situații de urgenţă pentru pompierii călărășeni
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă