În localitățile Dragalina și Perișoru a fost organizată o acțiune tip „Razie”, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră, prevenirea și combaterea faptelor antisociale,
În cadrul acțiunii au fost angrenați polițiștii structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și cei ai Serviciului Județean de Poliție Transporturi Călărași și jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași.
În cadrul activităților desfășurate au fost efectuate 21 de filtre, legitimate 119 persoane și verificate 111 autoturisme.
De asemenea, au fost controlate 5 societăți comerciale, fiind constatată o infracțiune la Legea 84 din 1998 privind mărcile și indicațiile geografice.
Totodată, polițiștii au confiscat 1.960 de țigarete provenite din contrabandă.
Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 60 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 22.000 de lei, iar ca măsură complementară, polițiștii au reținut un permis de conducere și au retras 2 certificate de înmatriculare.
More Stories
O singură inimă sub același tricolor – ediția a II-a
Fundația Pădurea de Mâine a împădurit 1,4 hectare de teren degradat la Vasilați, județul Călărași