La data de 2 noiembrie a.c., ora 10:25, polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Budeşti au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către un tânăr, din comuna Crivăț, județul Călărași, cu privire la faptul că sora sa a fost agresată fizic.
În fapt, în jurul orei 10:10, un bărbat de 31 de ani, pe fondul geloziei și al consumului de băuturi alcoolice, a pătruns fără drept în locuința fostei concubine, o tânără de 19 ani, pe care a agresat-o fizic.
Totodată, bărbatul în cauză a distrus și un telefon mobil.
Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar împotriva bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu cu monitorizare electronică.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, violență în familie și distrugere.
Ulterior, în urma administrării probatoriului, la data de 6 noiembrie a.c., față de cel în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași
More Stories
605 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 224.000 de lei aplicate de polițiștii călărășeni
72 de situații de urgenţă pentru pompierii călărășeni
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă