Astăzi, 24.11.2024, în jurul orei 08.50, pompierii militari călărășeni au fost solicitați să intervină pe raza localităţii Independența, pe strada Ciocârliei, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință construită pe o suprafață de aproximativ 200 mp și la anexele acesteia.
Proprietarii locuinței, un bărbat și o femeie s-au autoevacuat, însă trebuie menționat că persoana de sex feminin a suferit un atac de panică și a fost asistată de echipajul SMURD prezent la fața locului.
La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta foarte violent și cu degajare de fum dens atât la locuință, cât și la anexele din imediata apropiere.
Casa a fost afectată în proporție de aproximativ 70%, tavanele și mobilierul aferent a patru camere, din bucătărie și de pe două holuri fiind de asemenea afectate.
Pe timpul operațiunilor de stingere au fost extrase și două butelii, fiind înlăturat un pericol iminent.
Având în vedere amploarea incendiului, după lichidarea focarelor se vor efectua cercetări pentru stabilirea unei cauze probabile de incendiu.
Au fost solicitați să intervină 20 de pompieri cu 5 autospeciale de stingere și un achipaj de prim ajutor SMURD.
Purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Barbu Știrbei al judeţului Călărași
Plutonier adjutant șef Tătăranu Ștefan-Ovidiu
More Stories
O singură inimă sub același tricolor – ediția a II-a
Fundația Pădurea de Mâine a împădurit 1,4 hectare de teren degradat la Vasilați, județul Călărași