15 septembrie 2026

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

72 DE SITUAȚII DE URGENȚĂ PENTRU POMPIERII MILITARI CĂLĂRĂȘENI

Echipajele profesioniste de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor şi animalelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea prim ajutorului calificat, la un număr de 72 de misiuni.

Din numărul total de intervenții, 58 au fost ale paramedicilor SMURD, pentru acordarea prim ajutorului și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, misiuni de asigurare a măsurilor de stingere şi prevenire a incendiilor, pentru intervenţia la şapte accidente rutiere produse pe raza localităţilor: Fundulea, Modelu, Fundeni, Luica, Cuza Vodă, Măriuţa şi pe A2, la km 46.

În urma accidentelor rutiere, în care au fost implicate zece autovehicule şi 16 persoane, au rezultat opt victime cu diverse traumatisme, acestea fiind preluate şi transportate la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti de către paramedicii SMURD şi colegii de la Seviciul Judeţean de Ambulanţă Călăraşi.

În ceea ce priveşte intervenţia la incendii, pompierii militari din cadrul structurilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitaţi să intervină cu autospecialele de singere pentru lichidarea a şapte incendii de locuinţe şi anexe gospodăreşti produse pe raza localităţilor: Cândeasca (Belciugatele), Ulmeni, Călăraşi, Modelu , Vasilaţi, Oltina (Unirea) şi Borcea.

Pentru preîntâmpinarea producerii unor situaţii de urgenţă recomandăm cetăţenilor exploatarea corespunzătoare şi evitarea suprasolicitării, atât a mijloacelor şi instalaţiilor de încălzire, cât şi a celor electrice; precum şi o conduită rutieră de siguranţă informându-vă temeinic despre condiţiile meteo şi starea drumurilor.

Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.

Purtător de cuvânt al I.S.U. „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi –

Plutonier adjutant şef Tătăranu Ştefan-Ovidiu