15 septembrie 2026

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

OLTENIȚA: EXERCIȚIU DE ALARMARE PUBLICĂ – „MIERCUREA ALARMELOR”

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) desfășoară un exercițiu de alarmare publică în cadrul Săptămânii Protecției Civile (26 februarie – 4 martie), miercuri, 26 februarie 2025, între 10:00 și 11:00, în toată localitatea Oltenița

Acest antrenament are rolul de a verifica funcționarea sirenelor și de a ne ajuta să recunoaștem semnalele de alarmare în caz de urgență.

Ce trebuie să știți?

În intervalul orar menționat, sirenele vor emite diferite semnale acustice, specifice situațiilor de urgență (alarmă aeriană, alarmă la dezastre, prealarmă aeriană, încetarea alarmei).

Nu intrați în panică! Este doar un exercițiu.

Încercați să recunoașteți semnalele de alarmare – este important să știm ce înseamnă în cazul unei situații reale.

Explicați copiilor și persoanelor în vârstă scopul acestui exercițiu pentru a evita confuziile.

Testarea periodică a sistemelor de alarmare ajută la menținerea lor în stare de funcționare și la pregătirea comunității pentru orice posibilă situație de urgență.

De asemenea, sistemul de înștiințare – alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanțe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă. Această metodă destinată protecției populației civile poate fi utilizată și pe timpul conflictelor armate.

Prin intermediul acestor mijloace de alarmare pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificații sau pot fi transmise mesaje vocale care vizează anumite măsuri pentru comunitate.

  • Alarmă la dezastre – se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde fiecare;
  • Prealarmă aeriană – se compune din 3 sunete a 32 de secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde fiecare;
  • Alarmă aeriană – se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele.

Cetățenii sunt rugați să nu intre în panică și să respecte măsurile și indicațiile organelor de ordine!