În seara zilei de miercuri 05 martie a.c., în localitatea Rasa din comuna Grădiștea județul Călărași, a izbucnit un incendiu de proporții ce a cuprins două locuințe învecinate.
La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat la două locuințe cu posibilitatea de propagare la alte două.
Incendiul a fost anunțat în prim apel la pompieri prin 112 la 18:49.
La momentul izbucnirii incendiului în cele două locuințe se aflau mai multe persoane care s-au evacuat singure până la sosirea echipajelor de intervenție.
Inițial, au fost alocate 3 autospeciale de stingere (2 de câte 4000 l apă și 1 de 9 000l) și o ambulanță SMURD.
În același timp au fost direcționate către această intervenție ale două autospeciale, una de 5000 l de la Garda Chiselet și una de 10 000 l de la Secţia Dragalina.
Alimentarea la locul intervenției s-a făcut și de la hidranții stradali dar aceștia nu au avut o presiune normală de funcționare.
Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, nepropagandu-se și la alte locuințe învecinate afate la distanțe mici.
Nu au fost înregistrate victime, nicio persoană nu a fost rănită.



More Stories
O singură inimă sub același tricolor – ediția a II-a
Fundația Pădurea de Mâine a împădurit 1,4 hectare de teren degradat la Vasilați, județul Călărași