15 septembrie 2026

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

SENATOAREA DANA MIHAI SUSȚINE CONSTRUIREA DE LOCUINȚE DE SERVICIU PENTRU SPECIALIȘTI, DE CĂTRE CONSILIUL JUDEȚEAN CĂLĂRAȘI

Vineri 28 martie a.c., la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, unde a avut loc ședința tehnică finală pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici și semnarea contractului de finanțare pentru proiectul „Locuințe de serviciu, județul Călărași, municipiul Călărași, str. Prelungirea Independenței, nr. 5A”.

La această ședință tehnică a luat parte și senatoarea Daniela Mihai care a subliniat importanța acestui demers și impactul pozitiv pe care îl va avea asupra comunității.

„Acest proiect este esențial pentru a sprijini profesioniștii din domeniul medical, administrația publică și învățământul special din Călărași, oferindu-le locuințe moderne și accesibile. Suntem bucuroși că am ajuns în această etapă și așteptăm începerea efectivă a lucrărilor”

Daniela Mihai – SENATOR PSD CĂLĂRAȘI

Această etapă marchează un pas important în implementarea inițiativei menite să asigure condiții de trai moderne pentru angajații din domeniile medical, administrația publică și învățământul special.

Această inițiativă demonstrează încă o dată angajamentul Consiliului Județean Călărași pentru modernizarea și îmbunătățirea condițiilor de muncă și trai ale specialiștilor care contribuie zilnic la bunăstarea județului.